Cum trage timpul cu săgeți prin trup
și smulge inima din ținte
chiar dacă ești ascunsă-ntre cuvinte
tot zgomotul din tine am să-l rup
Și curgerea orelor nevăzute
aș opri-o la primul baraj
să cadă tăcerea-n sevraj
prin haloul vieții abrupte
Sahara se întinde-n cerul gurii
nisipul ei m-a tot călcat
din mine însumi am plecat
zdrobit de abrutizarea zgurii
Și nu mai țin minte exact
mareea din fantoma blondă
dar întristarea-i de Giocondă
trecea prin ora mea razant
Și nu lăsa urme, nici clei
dar mirosea a oase arse
în inimă tot cerul mi se sparse
cu albastrul neuitatelor femei
Și-n gările cu ochii roșii
fugeau acari incestuoși
dintre secunde cu penseta scoși
se spânzurau de boltă albatroșii
Și te-am reinventat cu disperare
în noaptea aia închisă în statui
pe-o scară de funingine mă sui
să pot să mă arunc din tine-n mare
Și am să merg pe fundul ei
să-ți smulg cu gheara pălămida
m-așteaptă avataru-n Atlantida
că n-ai știut cum să mă iei
Iar sufletul-un câine lapidat
agonizează în chemări de sânge
tot țărmul în trahee mi se strânge
că ai uitat de unde am plecat
24 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu