Eu am compus acest poem ateu
cântat de Clayderman nu de Rieu,
plânge orchestra-n mine nerostit,
unde sunt îngerii, de ce s-au risipit?
Oare mai ascultă timpul cum curge?
pe clapele pianului şarpele inimii fuge,
se ascunde într-o lacrimă verde smarald
în grădinile suspendate din Samarkand
Semiramida îşi priveşte atentă supuşii,
printre viori se strecoară intruşii,
e mult prea clar, cântă Andre Rieu,
iar cel ce plânge nu sunt eu
E timpul frumos afundat în orchestră,
mă desprind de povara terestră,
fug în mine însumi pe o scară de fulgi,
ai fugi şi tu dar nu mai ştii să fugi
Pe scara de incendiu nu ai putea să treci,
pe-acolo ai plecat când tu ai vrut să pleci
în cămaşa de noapte albastră, de in,
eu ascultam Baladă pentru Adeline...
Şi-n marginea acestui timp mereu
plânge vioara lui Andre Rieu,
trecutul se strecoară prin inimă grăbit
unde eşti îngere, de ce te-ai risipit...
25 martie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu