S-au prăbuşit castelele de nisip
marea şi-a retras pescăruşii de pe ţărm
cu toate iluziile într-o piatră adorm
şi-mi şterg amintirile de pe chip
Râul vulgar s-a stins în deşert
nu se mai cunosc dârele crăpate
prin canalele inimii înfundate
de toate laşităţile vieţii trecute mă iert
N-a rămas nerostit vreun cuvânt
de-a lungul timpului s-au spus multe
cine-ar fi trebuit n-a vrut să le asculte
şi mi-a astupat gura cu pământ
Şi-am rămas cu picioarele goale-n ţărână
şi mi-am tăiat tendoanele-n cioburi
lanţul vieţii noastre-i rugină şi noduri
şi nu ne mai ţine tăcerea de mână
Se şterg amintirile de pe chip
de parcă n-au fost încastrate vreodată
şi din povestea fericirii inventată
umbra mea s-a prăbuşit în nisip
peste umbra ta ce construia castele
cu livinguri mari cu ochi-şemineu
de unde a plecat plângând Odiseu
speriat de înserarea din privirile mele
12 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu