Prea mulţi ochi supraveghează
tăcerea mea de piatră de iad
melancolia mă bulversează
cu trenul de la miezul nopţii o rad
Călătorii se bat i-aude un surd
însoţit de o blondă platinată
cântă un Beethoven absurd
sonata lumii înfrigurată
Pe jumătate abandonat
m-ascund în viorile cereşti
în ziua în care-ai plecat
semănai cu amforele greceşti
sparte la beţie de Ahile
când traversa prin găuri timpul
n-ai vrut să spui dar acum zi-le
că ţi-am lăsat zălog Olimpul
Privegheată de ochii păgâni
paiaţele în public te ucid
abia dacă mai poţi să îngâni
sugrumată întinsă pe zid
într-o postură înjositoare
fără drept de recurs
a trecut un înger călare
şi umbra în lacrimi s-a scurs
22 martie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu