Pe țărmul lunii transparente
toate oglinzile s-au spart
și-n ele păsările ard
de infernale boli latente
Și au ajuns până aici
vâslind c-o singură aripă
că le-a străpuns un glonț în pripă
și vântul le-a bătut cu-n bici
Durea atât de tare dorul
ce le-a mânat halucinant
că sângele de la hidrant
a colorat absurd decorul
Și-un înger de nereprodus
își odihnea-ntr-un ciob parcursul
și ți-ai vărsat otrava-ntr-însul
și sufletu-n neant s-a scurs
Și se lovea ecoul de pereți
balconul prăbușea speranțe
și toate marile instanțe
m-au condamnat și-n alte vieți
la căutare-n clipa nesfârșită
pe unde-am rătăcit de-atâtea ori
și am rămas sublimului datori
c-o lacrimă din ochiul meu iubită
căzută precum ploile acide
în zorii orizontului parșiv
trecea vaporul morții primitiv
și dezertau tramvaiele gravide
pe țărmul lunii rupt de mare
pe unde ne înghițise absolutul
oglinda ta mi-a îngropat trecutul
și umbra mă-nhăța cu disperare
Era o foame de guvizi câinească
că dinții se rupeau în trup
golul din mine îl astup
cu umbra ta neomenească
până în praful timpului de-apoi
în care lupii m-or târî-n sălaș
iar străzile perfidului oraș
și-or răsturna ecoul peste noi
11 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu