În douăzeci de milioane de ani
omizile au mâncat toate frunzele
N-a mai rămas niciuna să curgă
prin toamnă
Un rac cu patru rânduri de cleşti
a tocat toată lumina
până s-a ales praful de ea
A trecut femeia de serviciu a Universului
care făcea curat prin timp
şi a dat cu aspiratorul
Umbra ei era înăuntru
a mea a rămas agăţată
de locomotiva trenului de fum
pe care l-a înghiţit
Acum aruncă tone de cărbuni
cu lopata
pe gură
să alimenteze balaurul dinăuntru
După douăzeci de milioane de ani
constatăm
că pământul e rotund
şi că ne-am întors de unde am plecat
cu aceleaşi suspiciuni
de păsări căutând absolutul
condamnate la nefericire
15 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu